Guvernul din Austria anunță că șoferii care sunt prinși depășind viteza maximă legală vor rămâne fără mașini. Coaliția de guvernare de la Viena spune că vrea să modifice legislația pentru a fi mai apropiată de regulile adoptate în țările vecine Germania și Elveția.

Autoritățile locale s-au plâns că nu au găsit o soluție pentru a pune capăt curselor ilegale, dar și a altor cazuri de șofat la viteze extreme.

Ministrul Transporturilor din Austria, Leonore Gewessler, a declarat că vitezele precizate în modificările legislative sunt foarte mare și „nimeni nu este pe deplin în control asupra vehiculului său”, iar „mașina devine o armă” și „un pericol la adresa unor oameni nevinovați”.

Guvernul austriac vrea să modifice legislația astfel încât șoferii să rămână fără mașină dacă sunt surprinși circulând cu o viteză de 60 km/h peste limita legală în orașe sau cu 70 km/h în alte locuri va avea mașina confiscată timp de două săptămâni.

În cazul unor abateri repetate sau dacă viteza va fi cu peste 80 km/h în localități, respectiv 90 km/h în afara lor, peste limita legală mașina va fi confiscată definitiv și va fi scoasă la licitație de autorități.

Sursa: greatnews.ro / Foto: caracter informativ