Pompierii militari mureșeni au intervenit azi, sâmbătă, 27 aprilie, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs pe raza localității Chendu.

S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă, precum și elicopterul SMURD, în colaborare cu o ambulanță din cadrul SAJ Mureș și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bălăușeri. Echipajele operative sosite la fața locului au constatat faptul că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar o persoană, de sex masculin, este încarcerată. Se acționează cu celeritate pentru extragerea persoanei încarcerate”, a informat ISU Mureș.

Foto: ISU Mureș