Potrivit bestjobs.ro, cei mai mulţi angajatori, respectiv şapte din zece, nu vor majora deloc valoarea beneficiilor, în timp ce la una din zece companii salariaţii vor primi chiar mai puţin decât în 2018.

”Astfel, aproape trei din zece angajatori vor oferi beneficii de Crăciun de cel mult 150 de lei per angajat, iar la unul din zece valoarea beneficiilor ajunge până la 300 de lei. Prime de sărbători cuprinse între 300 şi 500 de lei vor acorda aproape două din zece companii şi tot atâtea susţin că îşi recompensează echipa în această perioadă cu beneficii a căror valoare este peste 500 de lei. Doar unul din zece angajatori afirmă că valoarea beneficiilor va depăşi acest prag, iar ceilalţi nu au putut preciza valoarea cumulată a tuturor beneficiilor acordate angajaţilor”, arată sondajul BestJobs.

Mai puţin de jumătate (46,6%) dintre angajatorii care au răspuns sondajului BestJobs vor oferi prime în bani, însă unii oferă la pachet şi alte beneficii. De exemplu, 27,4% vor acorda tichete cadou salariaţilor cu ocazia Crăciunului, iar 16% aleg să-şi răsplătească echipa pentru munca depusă tot anul cu produse de sezon, în timp ce 17,8% se gândesc şi la cei mici şi le oferă cadouri inclusiv copiilor angajaţilor.

12,3% dintre angajatori afirmă că nu acordă niciun fel de prime