Cea mai gravă situație se întâlnește la categoria suspensiilor pentru copii, astfel că aproape nici o prescripție medicală nu se mai poate elibera din farmacii. Nu se găsesc nici antibiotice pentru adulți dar lista medicamentelor lipsă este foarte lungă, spun farmaciștii care se confruntă cu o penurie de medicamente uzuale, analgezice, specifice tratării virozelor dar și pentru bolile cronice, transmite Rador.

Criza s-a accentuat în ultimele două luni, iar la această dată, din 20 de tipuri de suspensii pentru copii, mai sunt două, precizează farmacista Mariana Moldovan din Târgu Mureș:

„Lipsesc antibioticele de bază pentru adulți și aproape toate pentru copii, în suspensii. Aproape nimic nu avem în suspensii pentru copii. Avem foarte mulți pacienți și sunt foarte supărați și nemulțumiți. Și noi suntem supărați, tot să le spunem încontinuu că nu avem. Și nu numai asta. Nu sunt medicamente pentru epilepsie, pentru sistemul nervos, multe nu sunt pentru bolile de sezon, nu sunt spray-uri pentru respirație, pentru plămâni. Eu am o listă enormă.”

Penuria cronică de antibiotice se întâlnește la nivelul întregii Uniuni Europene, afirmă reprezentanții Agenției Europene a Medicamentelor care au anunțat că investighează acest caz.

Motivul pare a fi cererea mare de medicamente din cauza triplei epidemii de covid, gripă și viroze, afirmă autoritățile sanitare.

Scumpirea substanțelor active ar putea fi motivul, crede farmacista Mariana Moldovan: „Există o zvonistică că substanțele active se produc în țări ca India, China și au crescut prețurile și este greu de adus. Dacă au crescut prețurile, la noi fiind printre cele mai mici prețuri de Europa, și ce se aduce nu se dă în România că se dă în alte state. Nu știm adevărul adevărat…”

Agenția Europeană a Medicamentului avertizează că antibioticele trebuie utilizate cu prudență deoarece provoacă în timp rezistență microbiană.

Sursa: g4media.ro / Foto: caracter informativ