Haita de lupi a fost filmată recent de una din camerele de monitorizare a faunei din Romsilva – Parcul Național Semenic – Cheile Carașului.

Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării și are o suprafață de 36.052 hectare. Aici există opt rezervații naturale, în zone de conservare specială, strict protejate, și numeroase obiective și trasee turistice.

Există 23 de specii de lup care trăiesc peste tot în Europa, Asia şi America de Nord. Lupul este unicul strămoș al câinelui, primul animal domesticit de om.

Știați că:

  • Dacă un lup este prins în capcană, sau împușcat și este rănit, ceilalți lupi îl vor omorî.
  • Puii de lup se nasc orbi, surzi și cu ochi albaștri. Culoarea ochilor se schimbă în nuanțe de galben-portocaliu la 8 pană la 16 săptămâni de la naștere. Când ating vârsta de 2-3 ani și ating maturitatea sexuală, puii își părăsesc familia pentru a forma noi colonii.
  • Un lup își petrece o treime din viața sa mișcându-se; lupii pot atinge viteze de 65 km/h și aleargă folosind degetele, nu întreaga laba, ceea ce îi ajută să se oprească mai repede la nevoie.
  • De regula, lupii se împerechează pe viată și ambii sunt părinți devotați păstrându-și legăturile familiale.
  • Mușcătura de lup poate să fie foarte periculoasă mai ales pentru că ei poartă peste 50 de paraziți mortali dintre care foarte mulți cu siguranță sunt letali pentru om.

Sursa: Facebook Regia Nationala a Padurilor – Romsilva