România Atractivă, o platformă multimedia dedicată promovării turismului cultural, a fost lansată miercuri, 15 mai, și prezintă 12 rute din 35 de județe, ce includ un total de 275 de obiective culturale din întreaga țară. Acesta reprezintă primul program național de turism cultural, realizat în cadrul PNRR. Prin intermediul acestei platforme noi, turiștii români și străini au oportunitatea de a descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră.

Rutele din cadrul programului România Atractivă includ:

  1. Ruta castelelor (județele Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Sălaj, Sibiu, Timiș);
  2. Ruta curiilor din Transilvania (județele Bihor, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj, Satu Mare);
  3. Ruta culelor (județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea);
  4. Traseul gastronomiei tradiționale românești (județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea);
  5. Ruta bisericilor fortificate (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Harghita, Sibiu);
  6. Ruta bisericilor de lemn (județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea);
  7. Ruta mănăstirilor din zona Moldovei (județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui);
  8. Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României (județele Alba, Bihor, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu);
  9. Ruta castrelor romane (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Vâlcea);
  10. Ruta cetăților (județele Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Harghita, Mehedinți, Mureș, Hunedoara, Sălaj);
  11. Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate (județul Tulcea);
  12. Ruta satelor cu arhitectură tradițională (județele Alba, Argeș, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea).

Judeţul Mureş se regăseşte pe ruta castelelor, ruta gastronomiei tradiţionale, ruta Sfântului Ladislau, ruta castrelor romane, ruta cetăţilor şi ruta satelor cu arhitectură tradiţională.

Foto: Fb Your Guide in Transylvania (Castelul Ugron din Zau de Câmpie)