Viorel Hrebenciuc, fostul vicepreşedinte PSD al Camerei Deputaţilor, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Totodată, Bogdan Olteanu, fost deputat PNL și preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost condamnat marţi, de Tribunalul Bucureşti, la 7 de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Este vorba despre un dosar în care este acuzat că a primit 1 milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Instanţa a mai dispus confiscarea contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.