Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului (ANPC) a descoperit nereguli în modul în care peştele este congelat şi comercializat în magazinele Selgros, au anunţat la conferinţa de presă oficialii ANPC.

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, spune că echipamentele folosite de companie nu asigură congelarea rapidă a peştelui, aceasta făcându-se la minus 18 – 20 de grade Celsius şi nu la minus 25 – 40 de grade.

Şeful ANPC spune că inspectorii nu au identificat o evidenţă a fluxurilor şi loturilor de peşte şi nu a putut fi identificată trasabilitatea mărfii, respectiv momentul primirii, perioada de vânzare şi cantitatea vândută de peşte proaspăt, momentul congelării acestuia, cantitatea vândută în stare congelată şi momentul retragerii mărfii. „Este un haos scriptic… Nu ştim ştim dacă Selgros retrage peşte care este distrus sau îl recongelează”, a spus Constantinescu.

Inspectorii ANPC spun că nici modul de vânzare al peştelui nu este corespunzător, pentru că nu este acoperit cu gheaţă; de aceea pe o parte peştele are zero grade, iar pe cealaltă parte între 8 şi 12 grade.

Sursa: zf.ro