Reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu Mureș au făcut luni, 3 aprilie, pe pagina de Facebook a instituției, precizări referitoare la situația actuală a salubrizării orașului.

“Mâine, 4 aprilie, expira perioada de 90 de zile în care firma firma Brantner Veres S.A. avea obligația legală a colectării deșeurilor, după rezilierea contractului.

Deși s-a cerut prelungirea perioadei până la finalizarea atribuirii noului contract de salubritate, Compania Brantner Veres S.A. a refuzat, notificând ADI ECOLECT că nu dorește prestarea serviciului de salubritate după data de 4 aprilie 2023.

În ședința AGA ADI ECOLECT organizată în data de 31 martie 2023 au fost modificate 3 puncte din caietul de sarcini. După adoptarea și comunicarea hotărârilor de către toate UAT-urile din Zona 2 către ADI ECOLECT, vor putea începe demersurile de negociere directă în vederea atribuirii noului contract de salubrizare.

Atenționăm populația asupra faptului că, începând de mâine, 4 aprilie 2023 și până în momentul atribuirii noului contract de salubrizare, atât Târgu Mureș cât și toate celelalte UAT-uri rămân fără serviciul de colectare a deșeurilor menajere.

Conform prevederilor legale, niciun UAT nu are dreptul de a încheia contracte de salubrizare menajeră în nume propriu, ci doar prin ADI ECOLECT”.

Foto: caracter informativ