Poliţiştii din Mureş cercetează un tânăr, de 28 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în scop de folosinţă, faptă în urma căreia ar fi cauzat un prejudiciu de 16.000 de euro.

La data de 11 mai a.c., în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 2 Band şi a Poliţiei municipiului Sighişoara, a fost identificat un tânăr, de 28 de ani, din comuna Sâncraiu de Mureş, care ar fi sustras un autoturism, proprietatea tatălui său.

În fapt, în aceeaşi zi, poliţiştii au fost sesizaţi de către persoana vătămată despre faptul că autovehiculul său, ar fi fost luat din curtea locuinţei, de către fiul său, cu scopul de a se plimba şi nu a mai revenit la domiciliu.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţişti de ordine publică, din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara, au identificat, în trafic, pe strada Mihai Eminescu, din Sighişoara, autoturismul care ar fi fost sustras.

Din activităţile operative desfăşurate de către poliţişti, a reieşit că la volanul autoturismului oprit era un tânăr, de 28 de ani, identificat ulterior ca fiind fiul persoanei vătămate.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 16.000 de euro, acesta fiind recuperat şi predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în scop de folosinţă, sub coordonarea unităţii de pachet competente.

IPJ Mureș / Foto: caracter info