Stimabile, va rugam sa va dati demisia! Spitalele au nevoie de doctori si nu numai! 😉

Va redam, mai jos, parte din cuvantarea inculpatului, in mai multe dosare, D.F.. Nu o redam integral, in primul rand pentru ca este plictisitoare – contine aceleasi povesti cu care ne-a obisnuit dupa fiecare ancheta -, iar in al doilea rand nu suntem platiti (si nici nu vrem sa fim) ca cei care au publicat-o integral si care au “uitat” sa faca acelasi lucru si in cazul comunicatului DNA. In plus, nu puteam rata ocazia de a mai rade putin de/cu el. 😉

“El Lidero Maximo” consideră că este anormal ca imaginea sa şi a instituţiei pe care o conduce să fie “murdărită” şi îi acuză pe “aşa-zişii politicieni locali” că acţionează “prin delaţiuni şi atacuri murdare”. Dansul i-a asigurat pe locuitorii oraşului “că activitatea primăriei s-a desfăşurat cu responsabilitate” şi “că toată munca acestei instituţii a fost făcută cu onestitate şi dăruire”. Apoi ne mai spune ca totul s-a facut “in baza dispoziţiilor legale” si ca Maior este “nevinovat”. :)))

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a fost pus sub acuzare joi de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9.198 de acte materiale).

În acelaşi dosar, Claudiu Sergiu Maior, fost viceprimar al municipiului Târgu Mureş, la data faptelor consilier al primarului, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată. 

Potrivit unui comunicat al DNA, Sergiu Claudiu Maior, consilier al primarului din Târgu Mureş, în perioada 9 martie 2016 – 29 iunie 2017, a îndeplinit acte – semnarea a 9.198 de ordine de plată ale Primăriei Târgu Mureş – ce nu intrau în atribuţiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege. Interdicţia a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenţia Naţională de Integritate şi confirmată de instanţă prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea de către Sergiu Maior a dreptului de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică în următorii 3 ani.

După ce a demisionat din funcţiile de viceprimar şi de consilier local, Sergiu Maior a fost angajat de Dorin Florea pe postul de consilier al primarului.  DNA arată că printre atribuţiile primite de Sergiu Maior figura şi aceea de a semna ordinele de plată, atribuţie pe care acesta o îndeplinise şi în calitate de viceprimar.

Procurorii mai spun că, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea a emis două dispoziţii (nr. 971/04.03.2016 şi nr. 1838/24.06.2016) prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Sergiu Maior cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicţie.

Conform DNA, în acest caz a fost încălcat şi art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 care stipulează că “(…) Instrumentele de plată se semnează de către contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil”.

Foto: colaj