”Seara trecută, la festival, un cetățean a găsit un portmoneu cu aproximativ 2000 lei, carduri și acte. Fără să stea pe gânduri l-a dus echipajului de jandarmi din apropiere. Cartea de identitate se afla în portmoneu, prin urmare colegii noștri au luat legătura imediat cu colegii lor polițiști. Din nefericire doamna nu-și avea domiciliul în zonă și nu i-au putut afla un număr de contact și trebuiau să aștepte până luni dimineața. Pentru că ne aflăm în era internetului, i-au căutat numele pe rețelele de socializare, au întrebat prietenii prietenilor și au reușit seara târziu să ia legătura cu tânăra. Plecase demult de la eveniment și a observat cu puțin timp înainte de a suna telefonul: că îi lipsește portmoneul.
Cum e firesc, întreaga comunitate și-a făcut datoria, astfel povestea are un final fericit pentru viitoarea mămică. Mulțumim tuturor celor care au făcut acest lucru posibil!”, a informat sâmbătă, 20 august, Biroul de presă al Grupării de Jandarmi Mobilă ”Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

Sursa / Foto: Facebook Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș