Sâmbătă, 29 martie 2025, Primăria municipiului Târgu Mureș dă startul unei ample acțiuni de ecologizare, invitând toți cetățenii să se alăture demersului de a transforma orașul într-un loc mai curat și mai frumos. Se asigură toate materialele necesare pentru desfășurarea acțiunii, inclusiv saci și mănuși.

„Sâmbătă, 29 martie 2025, de la 9.00, ne dăm întâlnire pentru o mare acțiune de ecologizare! Zona: sub platoul de pe Valea Rece, spre cartierul Belvedere. Vii și tu? Noi aducem sacii, mănușile și tot ce trebuie – tu aduci doar energia și dorința de a face bine! Împreună putem transforma Târgu Mureș într-un loc mai curat și mai frumos! Hai să lăsăm natura să respire! Dă vestea mai departe și vino alături de noi”, se precizează într-un anunț făcut public luni, 24 martie, pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Târgu Mureș.

Foto: Fb Primăria Târgu Mureș