Băut bine, un şofer a adormit la volan şi a lovit o maşină parcată pe marginea drumului, care a fost proiectată ulterior într-un stâlp de electricitate.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Târgu Mureș au fost sesizați vineri, 21 martie, în jurul orei 20.50, cu privire la faptul că pe strada Mestecănișului din Târgu Mureș a avut loc un incident.

„La fața locului, s-a constatat că o autoutilitară condusă de un bărbat, de 64 de ani, din Sângeorgiu de Mureș, ar fi acroșat un autoturism care era parcat în dreptul unui imobil de pe aceeași stradă. În urma incidentului, autoturismul acroșat a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, fiind produse totodată distrugeri la imobilul lângă care acesta era parcat. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest, a indicat o valoare de 0,81 mg/alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influența alcoolului”, a informat IPJ Mureș.

Foto: Fb InfoMures24