O tentativă de a introduce o cantitate semnificativă de droguri în țară a fost dejucată de polițiștii BCCO și procurorii DIICOT Mureș. Doi bărbați din Mureș, cu vârste de 32 și 34 de ani, au fost plasați în arest preventiv după ce au încercat să ridice un colet expediat din Spania, care conținea peste 13 kilograme de cannabis.

Conform anchetatorilor, schema infracțională a fost monitorizată pe parcursul lunii aprilie. Drogurile de risc au fost expediate din Spania către România prin intermediul unei firme de coletărie, o metodă tot mai des utilizată de traficanți pentru a evita controalele frontaliere directe.

Reprezentanții IPJ Mureș au precizat că ancheta este în desfășurare pentru documentarea întregii rețele infracționale.

MS / Foto: caracter info