În noaptea trecută, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit de urgență pe strada Trandafirului din Sângeorgiu de Mureș, după ce un incendiu a izbucnit la o casă de locuit.
La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Flăcările au cuprins etajul imobilului și au afectat două locuințe de tip duplex.
Opt persoane s-au autoevacuat, iar două dintre acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind evaluate cu cod verde.

Primarul localității, Sófalvi Szabolcs, a declarat că sprijinul comunității a început imediat: „A început deja acordarea de ajutor cu tractorul, remorca, împreună cu vecinii și membrii familiilor afectate de incendiul din noaptea trecută. Deoarece urmează vremuri ploioase, este important ca în regim de urgență să fie făcută locuibilă casa duplex afectată.”

Foto: InfoMures24 / Sófalvi Szabolcs