Un internaut disperat cere ajutorul autorităților: o familie de urși i-a invadat curtea la 5 dimineața.
În zorii zilei de 7 martie 2025, la ora 05:32, un locuitor al satului Sânvăsii, comuna Gălești, județul Mureș, a transmis un apel disperat pe internet, semnalând un pericol iminent: o familie de urși i-a invadat gospodăria. În curtea sa locuiesc patru copii, cu vârste între 3 și 13 ani. Familia a trăit clipe de groază, neștiind dacă va scăpa teafără.

„Țin să anunț că azi, 07.03.2025, la ora 05:32, jud. Mureș, com. Gălești, sat Sânvăsii nr. 169, o familie de urși mi-au invadat curtea. Rog autoritățile competente să ia măsuri de siguranță, pentru că mă aflu în pericol împreună cu familia. Menționez: în curtea respectivă locuiesc patru copii!”, a scris acesta într-o postare virală.

În ultimii ani, numeroase localități din județele Mureș, Harghita, Covasna și Brașov au devenit teritorii de vânătoare pentru urșii tot mai prezenți în zonele locuite. Însă răspunsul statului român rămâne același: birocrație, pasivitate și… uneori, sancționarea celor care îndrăznesc să-și apere viața și familia.

De ani de zile, autoritățile se ascund în spatele legilor europene și al ONG-urilor de protecția animalelor, refuzând să adopte măsuri ferme. Între timp, mii de oameni trăiesc cu frica în sân. Copiii nu mai au voie să se joace afară, oamenii merg la muncă cu bâte în mână, iar turismul rural și montan e pe cale de dispariție.

Foto: captură video / Sursa: Fb Gavril Gavril Adi