Nicușor Dan a fost ales președinte al României. Potrivit rezultatelor oficiale publicate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, după centralizarea a 100% dintre procesele verbale, Nicușor Dan este creditat cu 53,6% din voturi, în timp ce contracandidatul său, președintele AUR George Simion, are 46,4% dintre voturi.

Diferența între cei doi este de peste 829.000 de voturi.

În discursul adresat în această noapte în fața miilor de susținători adunați la sediul său de campanie, Nicușor Dan a spus că este victoria românilor și a pledat pentru unitate.

La rândul său, George Simion l-a felicitat pe contracandidatul său subliniind că aceasta „a fost voinţa poporului român”.

În județul Mureș, în urma numărării voturilor din cele 572 de secţii de votare, candidatul independent a obținut 172.215 de voturi (67,02%), în timp ce candidatul AUR, George Simion, a primit 84.759 de voturi (32,98 %).
Prezenţa la vot în judeţul Mureș a fost de 55,4%, în condițiile în care la alegerile de ieri au votat 259.635 de alegători.

Foto: Fb Nicușor Dan