Un tânăr de 21 de ani, din Sighişoara, a murit miercuri, în jurul orei 14.30, după ce a pierdut controlul motocicletei şi s-a răsturnat în afara carosabilului, pe DN 1, în zona localităţii Vlădeni.

Conform IPJ Braşov, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a vehiculului, în condiţii ce urmează a fi stabilite, astfel că a ieşit în afara părţii carosabile.

„Din păcate, personalul medical sosit la faţa locului, în pofida manevrelor întreprinse, a declarat decesul pentru conducătorul motocicletei, de 21 de ani, din municipiul Sighişoara”, a transmis IPJ Braşov.

Foto: brasov.net.ro