Anda Maria Gyurka a dispărut miercuri, 26 februarie. Zeci de poliţişti, jandarmi, salvamontişti şi câini de urmă au scotocit în lung şi în lat localităţile de lângă Târgu Mureş în căutarea ei. Familia tinerei a sperat să fie găsită în viaţă. Iar dorinţa li s-a îndeplinit: Anda a fost găsită în zona localității Sărmășel-Gară.

Salvamont a ridicat inclusiv drone pentru a surpaveghea zona de la înălţime. Localnicii au participat şi ei la căutări. “O să plecăm noi să căutăm în locurile posibile la care ne-am gândit noi că o să fie. În pădure, în mai multe case care sunt părăsite”, spune Dumitru Răzvan Grad, soţul tinerei răpite.

Tânăra a fost răpită în toiul nopţii. Individul a venit peste ea şi a început să lovească în uşă şi ferestre. Panicată, femeia şi-a anunţat familia şi le-a cerut să sune la 112. Poliţiştii au venit dar nu au găsit nimic suspect în curte şi au plecat, iar ea a decis să se ducă, împreună cu copilul de 6 ani, să doarmă la mătuşa ei. Coşmarul nu s-a oprit însă.

“Emil a fost şi a luat-o pe Anda din casă, a spart geamul cu ciocanul şi a luat-o de păr, dezbrăcată, desculţă, a tras-o după el afară. S-a petrecut în faţa la copil tot ce s-a întâmplat”, spune Gyurca Minerva Camelia, sora tinerei răpite.

Mătuşa femeii a sunat la 112. În câteva minute primele echipaje au sosit la faţa locului. În acest timp, casa tinerei a început să ardă. O diversiune suficientă cât individul de 37 de ani să dispară din localitate. Acesta a furat şi economiile familiei: 3.000 de lei.

“Casa ardea în flăcări, erau două maşini de echipaje de poliţie, pompierii stingeau. Au venit şi mascaţi, cu câini. Şi de la criminalistică, dacă bine zic, au venit, au măsurat, au luat probe, amprente, tot”, adaugă Gyurca Minerva Camelia, sora tinerei răpite.

Cei doi au avut o relaţie de scurtă care s-a încheiat recent. În trecut, individul a fost condamnat pentru crimă şi a stat 15 ani după gratii. După despărţire, din cauza agresiunilor, femeia a reuşit să obţină un ordin de protecţie împotriva lui.

Agresorul purta şi o brăţară de monitorizare, dar în urmă cu un an a tăiat-o. De atunci umbă liber. Poliţiştii nu au reuşit să mai pună mâna pe el. Asta deşi localnicii l-au tot văzut în apropierea femeii. “El ştia tot. Şi când plec eu la lucru, când vin. Ea unde merge, ce face. Era în anumit loc în care el o urmărea pas de pas”, spune Dumitru Răzvan Grad, soţul tinerei răpite.

Sursa: observatornews.ro / Foto: colaj