Prin acordul de coaliție anunțat recent, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a primit patru posturi de prefect, în județele Mureș, Harghita, Covasna și Satu Mare. Decizia are ca scop facilitarea unei bune colaborări și asigurarea faptului că prefectul are aceeași apartenență politică ca și președintele consiliului județean, evitându-se astfel viitoarele conflicte.

Potrivit relatărilor de presă, Barabási Antal Szabolcs, fost secretar de stat al Ministerului Agriculturii, este candidat la funcția de prefect în județul Mureș.

Barabási Antal Szabolcs este licențiat în anul 2003 la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, specializarea Zootehnie.

Între anii 2004-2006, a avut funcția de director pe zona Europa de Est a unei companii specializate în proiectarea construcțiilor tehnologice, respectiv tehnologizarea fermelor pentru vaci de lapte.

Din 2006 până în prezent deține funcția de director în mai multe companii, având profilul de proiectare, construcții tehnologice, implementare a proiectelor europene privind exploatațiile zootehnice, în special pentru bovine și ovine.

În acest moment, prefect al județului Mureș este dr. Ovidiu Butuc (PNL).

Foto: Fb Barabási Antal Szabolcs