La data de 30 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul I.P.J. Mureș – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Mureș, într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție au fost identificate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 10.060 fire țigarete, 900 de litri alcool distilat, 2600 de litri materie primă producere alcool, 68.055 euro și 8.242 de lei.

În urma probatoriului administrat, față de un bărbat, de 69 de ani, din Mureș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului Criminalistic. De asemenea, la acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.

Sursa / Foto-video: IPJ Mureș