Târgu Mureșul ar putea majora prețul biletului de autobuz la 5 lei. În cadrul ședinței Consiliului Local din 27 ianuarie, se discută un proiect de hotărâre ce prevede actualizarea tarifului de călătorie pentru transportul public. Abonamentele vor avea, de asemenea, noi tarife, cum ar fi 15 lei pentru o zi și 150 de lei pentru o lună. Nota de fundamentare întocmită de Transport Local SA menționează că tarifele nu au fost ajustate de mult timp și că cheltuielile au crescut semnificativ, bugetul ajungând la 59,46 milioane de lei în 2024, comparativ cu 18 milioane de lei în 2020. Această ajustare este considerată necesară pentru a acoperi costurile în creștere, inclusiv cele cu motorina și salariile.

Foto: Fb Esti din Targu Mures daca… (colaj)