Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în urma unui conflict izbucnit, marți seară, pe o stradă din Târgu Mureș. Potrivit Poliției Municipiului Târgu Mureș, patru persoane au fost implicate într-o altercație, în urma căreia victima a suferit o plagă în zona abdominală. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a identifica agresorul și a stabili exact circumstanțele în care s-a produs incidentul.

„La data de 17 decembrie 2024, în cursul serii, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu Mureș, patru persoane au fost implicate într-un conflict, una dintre acestea fiind înjunghiată în zona abdomenului.
La fața locului, s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de polițiști, precum și un echipaj SMURD care a preluat persoana rănită, aceasta fiind conștientă și cooperantă.
Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, pe o stradă din Târgu Mureș, între patru bărbați a avut loc un conflict spontan, un tânăr de 21 de ani, fiind înjunghiat în zona abdomenului.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei și luarea măsurilor legale” – a informat IPJ Mureş.

Foto: caracter informativ