Vineri dimineața, 15 martie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție, la locuințele unor persoane bănuite de furtul unor unelte electrice, în valoare de aproximativ 21.000 de lei.

Cercetările vizează două fapte de sustragere, din data de 22 februarie a.c., respectiv 8 martie a.c., a mai multor unelte electrice din două societăți comerciale, aflate în municipiul Târgu Mureș.

Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri reclamate a fi sustrase, dar și bunuri cu privire la care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea faptelor.

Cinci persoane au fost conduse cu mandat de aducere la sediul unității de poliție, pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș, pentru executarea măsurii, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă, doi dintre aceștia să fie prezentați magistraților cu propunere legală.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Foto: IPJ Mureș