​O casă de locuit din localitatea mureșeană Sâmbriaș, comuna Hodoșa, a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se generalizat pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de circa 90 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a inhalat fum.

​Alerta a fost dată cu puțin timp în urmă, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență forțe importante din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” al județului Mureș. Au intervenit pompierii militari de la Stația Miercurea Nirajului și Detașamentul Târgu Mureș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

​Eforturile salvatorilor au fost sprijinite de pompierii voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Hodoșa și Vărgata, precum și de echipaje specializate ale distribuitorilor de gaze naturale și energie electrică, chemate să asigure zona.

​La sosirea echipajelor, focul ardea generalizat la nivelul întregii construcții, pe o suprafață de circa 120 de metri pătrați. Pe parcursul operațiunilor de stingere, pompierii au reușit să evacueze din interiorul casei două butelii de gaz, eliminând astfel riscul unei explozii care ar fi putut agrava situația.

​În urma evenimentului, o femeie în vârstă de aproximativ 90 de ani, proprietara imobilului, a fost găsită cu simptome de intoxicație cu fum. Aceasta a fost preluată imediat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Mureș prezent la fața locului, pentru evaluare și acordarea asistenței medicale de specialitate.

​Potrivit ultimelor informații transmise de ISU Mureș, incendiul a fost localizat, iar echipele de intervenție lucrează în continuare pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea efectelor negative. Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.

MS / ISU Mures/ Infomures24