Este de apreciat că ASA Târgu Mureș a ales pe moment să renunțe să se bazeze doar pe cerința de bani publici de la primărie și a ales calea corectă, cea a sponsorilor. Totodată, o altă oportunitate corectă de luat în calcul este cea de participațiune, din partea suporterilor sau a oricărora susțin acest sport profesionist, transformând clubul într-o societate pe acțiuni în care poate oricine să investească și să susțină astfel echipa favorită pe principii corecte, așa cum se practică în fotbalul european.

Astfel, clubul mureșean a marcat un nou moment important în strategia sa de dezvoltare și susținere financiară, anunțând încheierea unui parteneriat pe o perioadă de un an cu brandul „La Provincia”. Noul sponsor se alătură echipei mureșene începând de astăzi, oferind un sprijin esențial nu doar echipei mari, ci și grupelor de juniori din cadrul clubului, pentru a le facilita o desfășurare cât mai bună a activității.

Conducerea clubului a subliniat deschiderea constantă pe care ASA Târgu Mureș a avut-o mereu față de potențiali parteneri și sponsori. Evenimentul de astăzi a consfințit oficial colaborarea cu grupul Carmistin, prin brandul „La Provincia”, un nume de referință recunoscut pentru calitatea produselor sale și pentru sprijinul pe care îl acordă sportului românesc – de la fotbal și handbal, până la baschet și rugby.

„Ne bucurăm să avem alături de noi un partener de o asemenea anvergură. Este un moment de bucurie să vedem că cineva se interesează de soarta noastră și își dorește să vină în sprijinul clubului”, au transmis reprezentanții clubului. Totodată, a fost evidențiat rolul decisiv pe care Gabi Tamaș l-a avut prin implicarea și pasiunea sa în aducerea acestei personalități importante în organigrama și alături de proiectul clubului.

Noul contract de parteneriat este valabil pentru un an de zile și are la bază două componente principale:

  • Componenta de barter: Prin intermediul acesteia, stafful tehnic, echipa și jucătorii vor fi hrăniți sănătos, beneficiind de produse alimentare de cea mai înaltă calitate – carne de pui de la Provincia, recunoscută la cel mai înalt standard.
  • Componenta de marketing societal: Brandul sprijină activ sportul și comunitățile locale, oferind echipamente de joc tinerilor sportivi și încurajând o relație strânsă între suporteri și companii.

Reprezentantul grupului Carmistin, domnul Valentin Popescu, a explicat că implicarea în sportul din România reprezintă o tradiție susținută de proprietarul grupului, domnul Iustin Paraschiv, un om extraordinar care dorește să sprijine sportul.

„Încercăm să dăm un exemplu bun de urmat, să întoarcem o parte din bunătate societății din care facem parte. Nu ne rezumăm doar la fotbal și nu doar la prima ligă – susținem cluburi din diverse ligi, de la prima ligă până la ligile secunde, a patra, a cincea, a șasea sau a șaptea în diferite județe ale țării”, a declarat Valentin Popescu.

De asemenea, s-a subliniat că este extrem de important ca și jucătorii sau companiile locale să vină alături de echipele din regiune, definiția marketingului sportiv bazându-se pe ideea simplă că suporterii devin consumatori ai produselor și serviciilor partenere, creând astfel un cerc vicios al binelui și al sprijinului reciproc.

Prin această colaborare, ASA Târgu Mureș își consolidează stabilitatea și privește cu încredere spre viitor, construind un parcurs solid, pas cu pas, împreună cu un partener de top.

MS / Foto: captură video – Sportul Muresean