Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, două proiecte de lege cu măsuri anunțate în pachetul coaliției de guvernare privind ajutoare sociale și pentru firme, în contextul inflației ridicate și efectelor provocate de pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina.

Astfel, Parlamentul a aprobat salariul de bază în agricultură de minimum 3.000 lei lunar și stabilirea unui minim de 22 de lei pe zi pentru hrana din spitale.

În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună”, prevede actul normativ.

Potrivit acestuia, perioadele lucrate în sectorul agricol constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

„Persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat. Opţiunea se depune în scris, la angajator, acesta reţinând contribuţia aferentă potrivit prevederilor legale”, conform proiectului adoptat.

De asemenea, Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se va actualiza anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare. S-au înregistrat 190 voturi „pentru” şi 6 abţineri.

„Autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, suplimentare alocaţie de hrană, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale”, prevede proiectul.

Măsurile urmează să intre în vigoare la data de 1 iunie 2022, după ce vor fi promulgate de președintele Klaus Iohannis.

MS / Foto: caracter informativ