Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Mureș au pus ieri în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a 3 dosare de urmărire penală, la domiciliul a 28 de persoane, bănuite de nerespectarea regimului materiilor explozive.

În urma perchezițiilor, polițiștii mureșeni au descoperit și indisponibilizat 320 kg articole pirotehnice, în valoare de 20.400 de lei, din categoriile speciale P1, T1, F1, F2 și F3, pe care persoanele bănuite ar fi intenționat să le comercializeze fără drept.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin și continuate de polițiști în cadrul dosarelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și „comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”.

Activitatea a beneficiat de suportul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Mureș și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Mureș.

Sursa: romania24.ro / Foto: caracter informativ