Parlamentul European și-a adoptat poziția de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulație în Europa în timpul pandemiei, rezoluția parlamentarilor fiind diferită de viziunea Comisiei Europene pe acest subiect. Urmează negocieri între instituțiile UE pentru a se ajunge la un acord înaintea începerii sezonului turistic de vară.

Eurodeputații au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” — în locul „adeverinței electronice verzi”, conform propunerii Comisiei — ar trebui să fie valabil timp de 12 luni și nu mai mult.

Propunerea legislativă privind cetățenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă și 31 abțineri, în timp ce propunerea privind resortisanții țărilor terțe a fost adoptată cu 540 de voturi pentru, 80 împotrivă și 70 abțineri. Votul a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunțate joi dimineața.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

MS / Foto: caracter informativ