Locuitorii din șase localități ale județului Mureș vor fi afectați joi, 12 noiembrie, de o întrerupere temporară a serviciului de distribuție a gazelor naturale. Măsura este luată ca urmare a unor lucrări programate la sistemul de transport operat de către Transgaz.

Compania Delgaz Grid a informat că sistarea alimentării se va produce în intervalul orar 09:00 – 15:00.

Localitățile vizate de oprirea gazului:

  • Poienița
  • Bozeni
  • Cotuș
  • Ivănești
  • Livezeni
  • Sânișor

Recomandări importante pentru consumatori

Pentru a preveni eventuale incidente de siguranță, reprezentanții companiei de distribuție fac un apel către toți consumatorii afectați:

  1. Închiderea focului: Înainte de întreruperea furnizării, consumatorii sunt rugați să închidă toate focurile.
  2. Supravegherea la reluare: După repornirea distribuției, instalațiile și aparatele consumatoare de combustibil gazos trebuie supravegheate atent timp de 30 de minute.
  3. Măsuri în caz de urgență: În cazul în care este perceput un miros specific de gaz, clienții sunt sfătuiți să acționeze imediat și să contacteze dispeceratul de urgență Delgaz Grid la numerele:
    • 0800.800.928 (număr apelabil gratuit din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă)
    • 0265.200.928 (număr cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din celelalte rețele)

Compania transmite scuze consumatoriilor pentru disconfortul creat și mulțumește pentru înțelegere și sprijinul acordat în vederea bunei desfășurări a acestor lucrări de mentenanță și modernizare la infrastructura de transport.

MS / Eon / Foto: caracter info