Un incendiu a izbucnit la o casă de locuit din localitatea Sânpaul, pe strada Principală, pompierii fiind solicitați să intervină pentru stingerea focului.

La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Totodată, spre locul intervenției se deplasează și un echipaj al operatorului de distribuție a energiei electrice.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, cu flăcări puternice. Pompierii acționează în aceste momente pentru localizarea și lichidarea focului.

Foto: ISU Mureș / InfoMures24 (captură video)