Noi imagini cu secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului a Autostrăzii Unirii A8 au fost publicate recent pe YouTube. AutoInfraHUB a postat un videoclip de peste 32 de minute, filmat pe 28 octombrie 2025: Autostrada A8 – Filmare completă Tg Mureș – Miercurea Nirajului.

Potrivit datelor Cestrin, stadiul fizic al lucrărilor este de 16.94% (GENERAL).

La sfârșitul lunii iulie, Ministerul Transporturilor a emis cea de-a treia și ultima autorizație de construire pentru secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului. Vor fi construiți 22 km de autostradă și 2,4 km de drum de legătură, pe traseul a șase localități din județul Mureș. Valoarea lucrărilor autorizate este de peste 760 milioane lei, iar termenul de execuție este de 17 luni, cu finalizare estimată anul viitor.

Contractul pentru Lotul I PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, parte a secțiunii Târgu Mureș – Târgu Neamț, a fost semnat în februarie 2024 cu firma Nurol, pentru 2,5 miliarde lei. Contractul include construirea a 36 de poduri, pasaje și viaducte, inclusiv un pasaj de 256 metri.

Sursa video: AutoInfraHUB / Foto: captură video