Emil Gânj, bărbatul din județul Mureș acuzat că și-a ucis cu cruzime fosta concubină și a incendiat locuința victimei pentru a ascunde urmele crimei, continuă să sfideze autoritățile chiar și din ascunzătoare. Deși este căutat de luni întregi în toată Europa, prin intermediul Europol, numele său a „reapărut” surprinzător în sistemul judiciar românesc.

Fugarul, dispărut din luna iulie 2025 și dat în urmărire internațională, figurează pe lista celor mai căutați criminali ai Europol. Cu toate acestea, în lipsa sa, la Curtea de Apel Târgu Mureș a fost depusă o contestație împotriva mandatului de arestare preventivă emis în luna iulie de Tribunalul Mureș.

Instanța a respins cererea ca nefondată (în 21 iulie 2025), menținând decizia inițială. În minuta Curții de Apel se arată:

„În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 204 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul GE(cu datele personale) împotriva încheierii penale nr. 48/DL din data de 15 iulie 2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş, în dosarul nr. 4143/102/2025. Menţine încheierea penală atacată.”

Potrivit unor surse judiciare, contestația nu a fost depusă personal de Gânj, ci de avocatul din oficiu desemnat pentru a-i asigura dreptul la apărare, conform procedurilor legale. În lipsa inculpatului, apărătorul poate formula cereri și contestații în numele acestuia, fără a fi nevoie de un contact direct.

De la comiterea crimei, polițiștii au desfășurat ample operațiuni de căutare, mai întâi în județul Mureș și în localitățile învecinate, apoi la nivel național. Începând cu luna octombrie 2025, Emil Gânj a fost inclus oficial pe lista Europol a celor mai căutați criminali. Deși există ipoteza că ar fi părăsit țara, iar autoritățile oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea sa, până acum nu a fost semnalată nicio urmă concretă.

Foto: caracter informativ