Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit de pe strada Lăpușna, din municipiul Târgu Mureș.

La fața locului s-au deplasat patru autospeciale de intervenție – trei pentru stingerea incendiului și una de descarcerare. Focul a fost localizat rapid, acesta afectând mobilierul dintr-o cameră a locuinței.

O femeie imobilizată la pat a fost evacuată în siguranță din interior. Pompierii acționează în continuare pentru lichidarea completă a incendiului și înlăturarea efectelor negative.

Foto: InfoMures24 – Zen Zoltan