Un grav accident de circulație a avut loc, luni după-amiază, în jurul orei 15:55, pe drumul care leagă localitățile Cerghid și Cerghizel.

Potrivit primelor informații, un camion ar fi lovit puternic o căruță. Impactul a fost extrem de violent, iar urmările – tragice.

În urma coliziunii, o persoană aflată în căruță și-a pierdut viața, iar o altă persoană a fost grav rănită, fiind preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la spital.

Circulația a fost complet blocată.

„Cu puțin timp în urmă, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină în localitatea Cerghid, în urma producerii unui accident rutier între un autotren și un atelaj (căruță).
La fața locului intervin un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SMURD de prim ajutor.
În atelaj se aflau două persoane de gen masculin.
Unul dintre aceștia prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de către medicul prezent la fata locului, iar celălalt, de cod roșu, este conștient și cooperant, primind îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD” – a informat ISU Mureș.

Rectificare: Persoana decedată este de gen feminin.

Foto: InfoMures24