Prefectul judeţului Mureş, dr. Ovidiu Butuc, a semnat, luni, ordinul de prefect care dispune constituirea unei comisii pentru verificarea unităţilor de învăţământ din municipiul Târgu Mureş din punctul de vedere al siguranţei construcţiei.

Echipele de verificare vor fi formate din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Primăriei Târgu Mureş şi Inspectoratului Judeţean în Construcţii Mureş.

”Incidentul petrecut astăzi (luni – n.r.) la Gimnaziul «Tudor Vladimirescu» din Târgu Mureş este unul regretabil şi îmi exprim speranţa că cei doi copii se vor însănătoşi cât mai repede. Am semnat ordinul care trimite echipe de control în toate şcolile din Târgu Mureş pentru a ne asigura, în primul rând, că nu mai există alte situaţii care să pună în pericol sănătatea elevilor. Voi urmări personal modul în care se desfăşoară aceste verificări şi mă voi asigura că toate măsurile propuse ulterior vor fi respectate”, a afirmat prefectul judeţului Mureş, dr. Ovidiu Butuc, citat într-un comunicat de presă.

În urma verificărilor, comisia va elabora un raport conţinând constatările, propunerile şi măsurile dispuse, care va fi prezentat Prefecturii până în 24 decembrie.

O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulterior, elevul a fost transportat la spital. În clasă erau 25 de elevi, aceştia fiind evacuaţi. Poliţia a început cercetări în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă.

Foto: colaj