Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar va fi reluată din primăvară la Târgu Mureș. Până atunci Primăria va achiziționa un vehicul specializat pentru ridicarea mașinilor abandonate sau parcate ilegal.

Consiliul Local trebuie să decidă cuantumul amenzii pentru recuperarea de către proprietar a autovehiculului care ocupă trotuarele sau căile de acces.

Primarul Soós Zoltán subliniază că acest serviciu este extrem de necesar, având în vedere indisciplina multor șoferi:

“Primăria a prevăzut, în bugetul din 2022, achiziționarea unei autospeciale care poate să ridice mașini de pe domeniul public, abandonate ori parcate ilegal, și care, aproximativ în luna martie, anul viitor, va fi funcțională. Colegii de la Administrația Domeniului Public care vor manipula acest utilaj, la solicitarea Poliției Locale, vor merge la fața locului să ridice mașina, pe care o depozităm în spațiul rezervat de pe strada Depozitelor. Poprietarii mașinilor le vor putea recupera în schimbul unei amenzi ce urmează să fie aprobată de Consiliul Local. Inclusiv rablele se vor putea ridica, duce și, dacă nu se prezintă proprietarul, atunci vom vedea, juridic, dacă ele pot fi casate de către municipalitate”.

Polițiștii locali sunt cei care dispun prin lege ridicarea vehiculelor abandonate pe spațiul public, însă lipsește deocamdată utilajul pentru această operațiune.

Încă din 2002, România are un cadru legislativ în domeniu, însă nu au existat norme unitare de aplicare.

În Târgu Mureș, de peste 10 ani s-au ridicat, sporadic, mașinile parcate ilegal, chiar în absența unor prevederi complete și unitare.

Săptămâna trecută a fost însă promulgată o lege prin care, alături de Poliția Locală poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar și Poliţia Rutieră.

Sursa: radiomures.ro / Foto: caracter informativ