​Biletele de tren s-au scumpit cu 20% de la 1 iulie, atât la trenurile de stat, cât și la cele private. La rutele scurte cu câțiva lei în plus, la cele mai lungi, chiar și peste 20 de lei. Nu se vor schimba însă și condițiile și nici nu cresc vitezele…

Pe trasee de sub 60 km, cum ar fi București – Ploiești sau Arad – Timișoara, tariful la trenurile Regio a crescut de la 7,2, la 9 lei. La IR, unde este nevoie și de supliment de loc, de la 17.9 lei, la 22 de lei.

De la București la Brașov prețul a crescut de la 24, la 29 lei la trenurile mai lente, Regio și de la 44,7 lei la 54 lei pe trenurile IR.

De la Brașov la Mangalia prețul la IR a crescut de la 86 lei, la 104 lei. Cine dorește un loc la cușetă de șase va plăti aproximativ 140 de lei. Tot la 104 lei urca și biletul pentru București – Iași, vagon clasa 2.

Și pe trenul de aeroport s-a scumpit biletul: de la 4, la 5 lei.

Citește mai mult AICI.

Sursa: cfrcalatori.ro / Foto: caracter informativ