Amenzi mai mari, începând din luna august 2022, pentru șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrăzi fără rovinietă.

Pentru șoferii de autoturisme care nu au rovinietă amenzile cresc cu 25-50 de lei, iar în cazul mașinilor de transport persoane și a camioanelor, sumele pe care le vor plăti dacă nu achită taxa de drum pot fi cu până la 7.900 de lei în plus față de amenzile din prezent.

Proiectul de lege care prevede creșterea amenzilor pentru circulația pe drumurile naționale fără rovinietă a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților, după ce primise votul favorabil în Senat la începutul lunii mai.

Noile amenzi se vor aplica după 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, cel mai probabil din luna august.

Amenda plătită acum pentru autoturismele fără rovinietă este între 250 și 500 de lei. După aprobarea proiectului de lege, amenzile vor ajunge la 275 – 550 de lei.

Citește mai mult AICI.

Sursa: alba24.ro / Foto: caracter informativ