Duminică, 27 februarie în jurul orei 17.00, o femeie a căzut pe marginea drumului, iar un băiețel striga disperat după ajutor. Întâmplarea a făcut ca în zonă să fie Alexandru, care este paramedic la ISU Mureș. Salvatorul, de cum a auzit strigătele de ajutor, deși era cu familia la un eveniment important, a ieșit să vadă despre ce este vorba.

S-a deplasat spre victimă, iar după ce a executat o recunoaștere rapidă a constatat că este vorba despre o persoană de gen feminin, de aproximativ 60 de ani, victima era căzută pe jos, inconștientă cu puls. De îndată a solicitat sprijinul colegilor prin numărul unic de urgență 112 și până la sosirea echipajului, salvatorul a început acordarea primului ajutor calificat. După ce victima și-a revenit, acesta a adus o pătură pentru a o înveli, deoarece prezenta frisoane.

De cum a ajuns ambulanța la locul solicitat, Alexandru a transmis echipajului toate măsurile întreprinse până în momentul de față și i-a ajutat să transporte victima în ambulanță.

Plutonierul adjutant BURLACU Alexandru-Ciprian este comandant de echipaj și paramedic la Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș din cadrul ISU Mureș și are o vechime de 20 ani în rândul salvatorilor mureșeni.

Foto: ISU Mureș