Mai mult de 10 furnizori de gaze au ieşit din piaţă până acum, ca urmare a preţurilor mari, şi aproximativ 70.000 de consumatori au fost preluaţi de furnizorii de ultimă instanţă, a afirmat, miercuri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

El a participat la conferinţa Romanian International Gas Conference, organizată de Federaţia Patronatelor din Petrol şi Gaze din România şi Energy Policy Group.

Nagy-Bege s-a referit la efectele Legii 259/2021, privind compensarea şi plafonarea facturilor la energie pentru consumatori.

“Chiar dacă această lege se va aplica pentru cinci luni, efectele vor fi de lungă durată. Vă dau un exemplu: prin plafonarea preţurilor, concurenţa pe piaţa cu amănuntul a dispărut, atât la gaze naturale, cât şi energie electrică, nu mai există concurenţă şi mă tem că odată cu 1 aprilie, când aceste măsuri nu se vor mai aplica, această concurenţă nu o să-şi revină, pentru că trebuie timp. Între timp, dispar nişte actori din piaţă, peste 10 furnizori de gaze naturale au ieşit din piaţă şi au lăsat clienţii lor în seama furnizorilor de ultimă instanţă”, a spus oficialul ANRE.

El a precizat că ANRE analizează posibilitatea de a înăspri condiţiile de licenţiere, astfel încât furnizorii să nu-şi mai abandoneze clienţii atât de uşor.

“Începând cu luna octombrie, aproximativ 70.000 de clienţi de gaze naturale au ajuns în situaţia de a fi preluaţi de furnizorii de ultimă instanţă”, a continuat Nagy-Bege.

Potrivit acestuia, există riscul ca şi alţi furnizori să ajungă în situaţia de a ieşi din piaţă. Important este să nu renunţăm să căutăm soluţii pe termen mediu şi lung, a adăugat reprezentantul reglementatorului.

Sursa: financialintelligence.ro / Foto: caracter informativ