Data de 15 iunie rămâne ”bătută în cuie” pentru deschiderea mall-urilor din țară, dacă numărul de cazuri de coronavirus rămâne într-un trend descendent.  Decizia a fost luată de autorități după o întâlnire pe care ministul Virgil Popescu a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu membri ai Asociației Investitorilor de Real Estate din România.

Momentan nu a fost luată în calcul și redeschiderea cinematografelor și a spațiilor de joacă pentru copii din mall-uri, din 15 iunie.

Alături de premierul Ludovic Orban am avut astăzi o întâlnire cu membri ai Asociației Investitorilor de Real Estate din România. Aceștia ne-au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză. Drept urmare, în urma discuțiilor avute am stabilit, că în cazul în care situația epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie.

Însă, pentru moment, nu luăm în calcul ca din data de 15 iunie să fie deschise cinematografele și locurile de joacă, din interior. Ușor, ușor se vor da măsuri de relaxare, pentru a ajuta la revitalizarea economiei, pentru ca viața să revină la normalitate”, a anunțat ministrul Virgil Popescu, citat de digi24.ro.

Sursa: digi24.ro