La data de 4 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul I.P.J. Mureș – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Târgu Mureș și Luduș, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, pentru fapte la regimul deșeurilor.

Perchezițiile au fost desfășurate în orașul Sărmașu și comunele Miheșu de Câmpie și Sânpaul, din județul Mureș, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi desfășurat, în mod ilegal, activități de dezmembrare a autovehiculelor și comercializare a pieselor auto rezultate.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și indisponibilizat aproximativ 200 de tone de deșeuri, constând în vehicule aflate în diferite stadii de dezmembrare, precum și 450 de litri de ulei uzat.

Totodată, au fost identificate deșeuri din materiale plastice, anvelope, materiale textile, precum și deșeuri electrice și componente auto, depozitate necorespunzător, direct pe sol.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor privind eliminarea, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, fapte prevăzute de O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

La activități au participat polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, Poliției orașului Sărmașu, Secției 4 Poliție Rurală Ungheni și Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie, precum și specialiști ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Mureș, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș / Foto: infomures24