Un incident grav a avut loc în extravilanul localității Viișoara, unde un tânăr în vârstă de aproximativ 25 de ani a fost atacat de un urs în timp ce își orânduia oile la pășunat.

​Alarma s-a dat prin apel la numărul unic de urgență 112. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, la fața locului au fost mobilizate de urgență două echipaje medicale: o ambulanță din cadrul Detașamentului Sighișoara, cu un echipaj de paramedici, și o ambulanță SMURD de la Târgu Mureș, având medic la bord.

​Din primele informații furnizate de primul echipaj sosit la locuința victimei, tânărul a suferit mai multe plăgi mușcate la nivelul membrelor. Echipajele medicale îi acordă în aceste momente primul ajutor calificat, intervenind pentru stabilizarea pacientului și oprirea sângerărilor.

​Autoritățele reamintesc cetățenilor să fie extrem de precauți în zonele unde au fost semnalate prezențe ale animalelor sălbatice și să evite deplasările singuri în zonele împădurite sau de pășunat.

​Acesta este un material în curs de actualizare. Pe măsură ce autoritățile vor oferi noi informații despre starea victimelor și evoluția situației, vom reveni cu detalii.

MS / ISU Mureș/ Infomures24