Absorbția maximală a fondurilor europene.
Fondurile europene au fost și vor rămâne principala sursă de dezvoltare a orașului, mai ales în cazul unor obiective majore de investiții. În bugetul pe anul 2024, fondurile europene reprezintă 25% (153 mil. lei din 604 mil. Lei). Dublarea numărului de angajați ai Primăriei, care lucrează pentru realizarea proiectelor europene este o prioritate, în contextul în care orașul a accesat abia un sfert din ceea ce putea obține. De asemenea, printr-o colaborare eficientă cu Guvernul, pot fi atrase alte fonduri naționale, în cadrul diverselor programe de finanțare.

Atragerea investitorilor.
Investitorii se orientează către orașe care au o imagine bună și în care știu că nu li se cer beneficii de către angajați ai Primăriei, pentru facilitarea diverselor avize și autorizații. Ca atare, ei trebuie sprijiniți și nu goniți, prin comportament și atitudine. De asemenea, o campanie eficientă de PR a orașului, realizată programatic la nivelul întregii țări, va crea imaginea unui Târgu Mureș în dezvoltare. Faptul că orașul va fi, în viitor, la intersecția a două mari autostrăzi, va fi un plus în acest sens. Primarul va fi în permanent dialog cu oamenii de afaceri locali, dintre care mulți au relații în Occident și chiar se ocupă cu acest domeniu al atragerii de investiții străine.

Respect pentru antreprenori.
Toți oamenii de afaceri din oraș trebuie ajutați și sprijiniți în demersurile lor. Orice act și aviz trebuie emis cu celeritate și în timp util, pentru a nu întârzia niciun fel de investiție. Primarul trebuie să se consulte periodic cu mediul de afaceri, pentru a se adapta rapid la schimbările de pe piață și din legislație. Orice afacere din Târgu Mureș înseamnă bani la bugetul local și locuri de muncă.

Sprijinirea antreprenorilor locali.
Anunțarea publică și directă a tuturor firmelor din domeniu, în cazul atribuirilor directe, astfel încât oricine să poată oferta, realizându-se o colaborare onestă cu toți antreprenorii locali.

Noi vrem turiști!
Turismul este a treia mare sursă de atragere a fondurilor în comunitate. POL a eleborat o hotărâre de consiliu local privind realizarea brandului turistic al orașului, care încă nu a fost pusă în aplicare de conducerea Primăriei. Atracțiile Târgu Mureșului, (nu puține la număr) vor putea aduce zeci de mii de turiști în plus, printr-o campanie de promovare bine gândită atât la nivel național, cât și internațional (cu precădere în localitățile cu care orașul are legături aeriene directe). Pe lângă obiectivele vizitabile datorită istoriei sau tradiției (Cetatea, muzee, clădiri emblematice etc.), pot fi realizate alte obiective noi (artă stradală, artă digitală), care să devină atractive pentru turiști. POL este principalul promotor al acestora în Consiliul Local, prin realizarea mai multor hotărâri și amendamente în ultimii ani. Tot POL a inițiat amplasarea de indicatoare turistice trilingve (română-maghiară-engleză) la principalele obiective turistice din oraș.

Sursa: oameniliberi.com