Începând de azi, târgumureșenii vor putea face programări pentru un screening gratuit la cabinetul de Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, pentru depistarea precoce a malanomului, dar și a altor tipuri de cazuri de cancere de piele.

Doritorii se vor putea programa începând cu miercuri, 15 mai, până la finele lunii august, în cea de-a 14-a campanie de acest gen din municipiul Târgu Mureș. Potrivit radiomures.ro, târgumureșenii care își doresc un consult în cadrul campaniei nu vor avea nevoie nici de cardul de sănătate și nici de bilet de trimitere din partea medicului de familie, explică medicul dermatolog Varo Eniko. „Este absolut gratuit. Pacienții sunt programați la o oră fixă, vin și ne uităm cu dermatoscopul și analizăm toate alunițele. Dacă găsim o aluniță mai periculoasă, atunci aceea va fi scoasă la Chirurgie Plastică cu examen histopatologic, și așa se desfășoară. Noi, în fiecare an facem treaba asta benevol, în folosul comunității, asta pentru că alunițele pot trece neobservate, mai ales dacă sunt în locuri neabordabile sau inaccesibile, pe spate de exemplu, unde nu ai cum să vezi dacă s-au modificat, și atunci e bine să vină să vedem”, precizează medicul dermatolog Varo Eniko.

Programările pentru controalele de screening de la Târgu Mureș se vor face în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, între orele 09:00 și 14:00 la numărul de telefon: 0365-430.607.

Foto: caracter informativ