Poliția Municipiului Târgu Mureș a fost sesizată vineri, 16 februarie, prin numărul 112, cu privire la faptul că într-o locuință din cartierul Aleea Carpați s-ar afla două persoane decedate.

O femeie de 88 de ani şi fiul ei, au fost găsiţi fără suflare în apartamentul în care locuiau. Vecinii au fost cei care au sesizat autorităţile, când au văzut că cei doi nu mai răspund de o săptămână. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum şi-au găsit sfârşitul cei doi.

”La locația indicată în apel au fost dirijați și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, pentru efectuarea activităților specifice de cercetare la fața locului. Polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unui bărbat de 57 de ani și a unei femei de 88 de ani. Personalul medical dirijat la fața locului a constatat că aceștia nu mai prezentau semne vitale, trupurile celor doi fiind transportate la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor de deces. În cauză, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Mama de 88 de ani și fiul de 57, trăiau cu chirie într-o garsonieră din cartierul Aleea Carpați. Bărbatul nu avea nici un loc de muncă, iar femeia era paralizată. Prima dată a murit fiul, care a fost găsit în pat fără suflare. Mama sa a încercat să ceară ajutor încercând cu ultimele puteri să ajungă la uşă, însă n-a reuşit. A murit după ore întregi de agonie. Vecinii au început să se panicheze când au văzut că cei doi nu mai răspund de o săptămână.

Sursa: observatornews.ro / Foto: captură video (colaj)