Ieri, la ora 13.00, la sediul provizoriu al Tribunalului Mureş, situat în Târgu Mureş, clădirea Hotelului Business, etajul II, a fost inaugurată camera de audiere a minorilor, proiect iniţiat de preşedintele instanţei, judecător Veronica Szasz şi conceput de Veronica Deac, designer de interior.

Înființarea unui spaţiu special pentru audierea minorilor a urmărit crearea unui mediu adecvat, cald şi primitor, adaptat nevoilor emoţionale ale vârstei, acesta urmând să fie folosit în derularea procedurilor judiciare specifice cauzelor cu minori aflate pe rolul Tribunalului Mureş şi Judecătoriei Târgu Mureş.

Simbolul camerei de audiere a minorilor este reprezentat de,,Copacul copilăriei”, ale cărei ramuri sunt reprezentate de două mâini ce ocrotesc, protejează, oferă siguranţă şi speranţa că va fi bine. Aici copiii pot răsfoi o carte, pot colora un personaj preferat, se pot juca, se pot aşeza pe canapea şi povesti, toate acestea constituind un real ajutor în identificarea interesului superior al micuţilor implicaţi în procedurile judiciare.

Proiectul a fost realizat din fondurile proprii ale Tribunalului Mureş, iar jucăriile şi cărţile au fost donate de personalul instanţei şi de către elevii clasei a IV-a A, de la Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgu Mureş, îndrumaţi de doamna învăţătoare Codruţa Moldovan.

Foto: Facebook Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgu Mureș