În satul Râpa de Jos din județul Mureș toți copiii merg la cursuri pe bicicletă. Școala lor a fost desființată și ei trebuie să ajungă în comună, la 5 km distanță. Cum microbuzul școlar e stricat, bicicletele au fost salvarea lor. Fiecare copil a primit câte una cu ajutorul preotului din sat, care a strâns bani de la voluntari.

În Râpa de Jos sunt 30 de copii. În fiecare dimineață îi vezi pe biciclete, în drum spre școala din comuna învecinată.

Când școala din sat s-a desființat, copiii au avut microbuzul cu care să ajunga în comună. Numai că acesta era mai mult stricat, iar elevii mergeau adesea cinci kilometri prin ploaie și zăpadă ca să poată să învețe.

Preotul din sat a început să strângă donații pentru biciclete.

Adelina, care merge deocamdată la grădiniță, a primit și ea o bicicletă. Ca să învețe bine să pedaleze până va începe școala.

Preotul din sat a chemat și un polițist care să le explice copiilor cum să meargă pe bicicletă în siguranță.

Potrivit unui studiu World Vision România realizat anul trecut, aproape 20 la sută dintre copiii din mediul rural merg pe jos, în medie câte 8 km, pentru a ajunge la școală.

MS / Foto: Facebook Parohia Ortodoxă Râpa